Telefoanele şi tabletele cu Android sau iOS pot ajunge în situaţia de a nu mai porni, însă indiferent de dispozitivul pe care îl ai există soluţii simple pentru remedierea acestei probleme.
Ca orice dispozitive electronice care utilizează un software, telefoanele şi tabletele pot suferi anumite defecţiuni care să ducă la blocarea completă a acestora şi la imposibilitatea de a le porni.
O astfel de situaţie este întâlnită atât în cadrul gadgeturilor care folosesc sistemul de operare Android, cât şi în cazul unui iPhone sau iPad care utilizează iOS.
Partea bună este că există câteva soluţii simple prin care să reporneşti dispozitivul fără să fii nevoit să faci o vizită în service. Partea mai puţin bună este că procedeul va duce la pierderea tuturor datelor stocate pe dispozitiv.
Tocmai de aceea, chiar dacă în prezent ai un dispozitiv complet funcţional, îţi recomandăm să faci un backup pentru datele cu adevărat importante, eventual pe un serviciu de cloud, pentru ca în cazul apariţiei unei probleme să nu le pierzi definitiv.
Cum să reporneşti un telefon sau o tabletă cu Android
Dacă ai un smartphone sau o tabletă care foloseşte sistemul de operare Android, asigură-te că dispozitivul este închis şi intră în Recovery Mode.
Acesta este un meniu special asemănător cu BIOS-ul calculatorului care se accesează printr-o combinaţie între butoanele de pornire, home şi volum, pe care le apeşi simultan câteva secunde. Din păcate, fiecare producător foloseşte o combinaţie diferită pentru accesul în Recovery Mode, pe care trebuie să o cauţi pe internet. De exemplu, pentru a intra în Recovery Mode pe un Samsung Galaxy S5 trebuie să apeşi simultan pe Volume Up, Home şi Power, în timp ce în cazul dispozitivelor Nexus combinaţia este, de regulă, Volume Up, Volume Down şi Power.
Folosită corectă, combinaţia de taste oferă acces la meniul Recovery Mode, care poate fi utilizat doar din tastele menţionate mai sus, întrucât în cadrul acestuia nu există suport pentru funcţia de touch. Prin folosirea tastei pentru volum selectezi opţiunea “wipe data / factory reset” şi confirmi acţiunea cu Yes.
După procesul de restaurare vei avea un telefon sau o tabletă exact în starea în care a fost atunci când ai cumpărat-o, fără aplicaţii, fişiere personale sau alte personalizări. Practic, această funcţie este similară cu opţiunea factory Reset din meniul standard al Androidului.
Cum să reporneşti un iPhone sau iPad
În cazul în care ai un smartphone iPhone sau o tabletă iPad în aceeaşi stare, soluţia este un pic mai complicată, întrucât ai nevoie de un calculator, iTunes şi un cablu USB.
Primul pas este să conectezi dispozitivul la calculator prin intermediul cablului pe care l-ai primit la achiziţionare, iar apoi trebuie să porneşti aplicaţia iTunes.
În acest moment trebuie doar să ţii apăsat pe butonul Home al telefonului sau tabletei până când iTunes detectează că dispozitivul a intrat în Recovery Mode. Procesul poate dura până la 30 de secunde, aşa că ai răbdare până când observi apariţia unui mesaj din partea iTunes, care te informează de detectarea dispozitivului.
De aici, lucrurile sunt cât se poate de simple: selectează Restore şi aşteaptă ca iTunes să efecteze operaţiunea de reset, similară cu cea de ”Reset all settings” din meniul iOS.
Concluzii
Dacă totul a decurs bine, după efectuarea acestor paşi simpli ar trebui să ai din nou un dispozitiv funcţional, cu Android sau iOS. Aşa cum ai observat, operaţiunea în sine nu este deloc complicată, însă dacă din diverse motive întâmpini probleme nu ezita să ne spui ce s-a întâmplat în cadrul secţiunii de comentarii de mai jos. Vom încerca să te ajutăm cât mai repede.